„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Rochia bizara

de

O rochie de mireasa atipica, o opera de arta ancestrala  creata de o minte ratacita, impletita de maini indemanatice. Un scurt reportaj despre povestea acestei creatii m-a impresionat intr-atat, incat am cautat mai multe detalii.

Jean Dubuffet, primul teoretician al artei primitive a descoperit el insusi in peregrinarile sale, rochia de mireasa cu o poveste stranie, asupra careia se poate reflecta. Este o piesa de referinta pentru o colectie deosebita.

O oarecare Marguerite Sirvins, internata intr-un spital psihiatric creeaza la varsta de 60 de ani o rochie, pentru o nunta imaginara. Cu siguranta, era un vis  pe care si l-a dus la indeplinire. Din perdeaua uzata a ferestrei, femeia trage fir cu fir creand o tesatura ajurata, cu o tenacitate aidoma  randunelei care isi rotunjeste cuibul cu migala. Rochia prinde contur,  sensul firelor se schimba pe corsaj,  unde apare si o minuscula pata de culoare care lasa iluzia unui boboc de trandafir.  Un vestmant pentru nimeni si pentru nici o data. Din cusatura dreapta se  contureaza o toaleta delicata in care tesatura transparenta alterneaza cu cea opaca. O creatie emotionanta. Ce fel de ganduri, ce fel de suferinte s-au imortalizat  in aceasta forma bruta de arta ?! Truda unei fiinte bolnave, trecute din motive necunoscute in sfera unei vieti imaginare. Daca este sa dam crezare mitului care o inconjoara, atunci putem face o paralelea intre aparenta irationalitate a randunelei si a acestei fiinte umane bolnave.

Rochia colectiei de arta ancestrala degaja liniste, solitudine, impacare. Poate si o incercare in sens mistic. O piesa de colectie veche cu un melanj de nuante sacre, artistice, primare.

Mana lucreaza cand mintea aiureaza. Actul creator si instinctul primar se solidarizeaza intr-o iluzie sau poate intr-o realitate  cutremuratoare.

 

Piesa de arta ancestrala expusa la muzeul de Arte Frumoase, din Lausanne.

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Buna Lacramioara,

    Pe mine fundalul negru si ideea in sine ma duce cu gandul la ceva cu adevarat macabru, la un ceremonial al mortii si vietii. La nastere prin moastre. La puritate tarzie. Este o combinatie stranie, care si pe mine m-ar fi facut tare curioasa.

    Te imbratisez!

    Flavia 6 mai 2012 11:34 Răspunde
  • moarte*

    Flavia 6 mai 2012 11:34 Răspunde
  • Flavia, am „brodat”pe marginea acestui simbol in viziunea mea, pe baza unui minimum de date.M-a obsedat tema, pana cand a iesit acest mic post, care prezinta interes, dupa cum vad.
    Conceptul tau de puritate tarzie este foarte aproape de versiunea prezentata de directoarea muzeului. Lucrarea a fost creata in liniste si in secret de o persoana autodidacta, intre peretii unui ospiciu, pana la urma. Imi da de gandit si ipoteza ta referitoare la un ceremonial,in care viata invinge prin albul care predomina.

    Ca de obicei, iubesc comentariile tale.

    lacramioara 6 mai 2012 17:09 Răspunde
  • …dar…faptul ca a fost creata intr-un spatiu inchis, al solitudinii si mortii …si ea totusi este alba, dar un alb cenusiu, ma duce cu gandul la Pasarea Phoenix nascuta sa zboare peste timp catre noi, nemuritoare si nascatoare de atatea ganduri, emotii, reflexii…deci un trimmf al vietii peste timp, peste tot zbuciumul sufletesc din care s-a nascut acea creatie ca o panza de paianjen, dar care nu se va rupe cu usurinta…

    AMALIA 13 ianuarie 2013 15:02 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title