„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Impas

de

Omul cat traieste invata. Un adevar de necontestat. Eu invat. Invat, din greseli, din sperante, din  esecuri, din iubire.  Privesc urmele pasilor mei pierzandu-se undeva, departe. Deja, prea departe. Ma detasez de propria mea imagine. Cat de mult timp a trecut de cand pasesc apasat, cu capul plecat sub povara gandurilor! Imbrac in fiecare dimineata,  cu gesturi masinale aceleasi taioare,  ca pe niste armuri protectoare. Gulerele albe apretate, dau o usoara seninatate aspectului sobru impus de  canoane. Regulamentul unei lumi exterioare care ma suie pe o anume scara sociala. Parca, nici nu imi mai pasa. M-am vrut acolo ?! Poate nu sau  poate da. Ambitii demult uitate m-au privat  ani buni, de o tanjita libertate. M-am automutilat sufleteste, batand la o poarta de marmura rece,  unde  am intrat de buna voie si silita de o anumita imprejurare.

 

Sunt prinsa in capcana lumii mele interioare, uitand de libertatea pe care o am asupra contemplarii existentei exterioare. Ma-nchid in carapacea mea si nu permit sa-mi fie tulburata cugetarea. Inchid telefonul mobil,  ignor mesajele care se ingramadesc pe telefonul fix, nu mai deschid mailul si nici televizorul. Tehnologia,  acuma ma  jeneaza. Ma deranjeaza. Accept doar radio-ul ca si unic canal spre realitate. Un minimum de informatie.  Ascult in surdina ce se mai intampla, afara. Afara de lumea mea interioara. Nu ! Inca nu m-am izolat de tot dar simt ca in curand o voi face. Am nevoie de lux. Luxul de a  ma lasa  prinsa de o liniste totala, chinuitoare si care, paradoxal poate sa vindece. Am gasit intr-un final sfetnicii pe care mi i-am dorit. Psihologul, medicul si duhovnicul. Cred ca Cineva mi i-a trimis. Lor, le-am incredintat incertitudinile, grijile, neputintele, spaimele, frustrarile mele. Ei mi-au transmis, parca  la unison ca antidotul se afla in forul meu interior. M-am  redescoperit, nu m-am reinventat ( un termen la moda). Am inteles ca trebuie sa dialoghez  Eu si cu Mine , ca sa ies din impas.

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Iti doresc multa liniste in continuare, Lacramioara. Sper sa regasesti particelele uitate din tine, ambitii si dorinte neimplinite din trecut. Si sa ne povestesti despre ele.

    Flavia 29 ianuarie 2012 1:45 Răspunde
    • Flavia, momentul luarii unei decizii majore este si un moment al analizei profunde. Inevitabil iti vin in minte neimpliniri sau esecuri pe care le-ai fi putut evita la luarea deciziei precedente. Odata cu ocazia noii rascruci din viata, fiind deja mai bogat in experiente, vrei sa nu mai dai gres si atunci devii mult mai exigent cu tine insuti. Prin structura mea, eu aleg linistea, tacerea dupa ce in prealabil am ascult si parerea celor in care cred. Desigur nu este o reteta, care imi asigura reusita, dar eu asa functionez.

      lacramioara 29 ianuarie 2012 12:43 Răspunde
  • cand va trece acest moment vei vrea sa relationezi cu oameni buni,sa te bucuri din nou de comunicare,vorbe si sfaturi.eu am fost in impas un timp si eram acolo,in lumea mea de liniste….am iesit iar acum sunt din nou eu,comunic si caut prietenii,iesim si ne bucuram impreuna.beau o cafea cu vecina si prietena mea,cu sora sau numai o cunostinta.vorbim de copii si familie,de flori si multe altele.iti doresc sa aflii rezolvare la ceea ce te framanta si sa fii fericita.

    lumi 29 ianuarie 2012 18:27 Răspunde
    • Da, lumi trebuia sa ma regasesc! Si, cum altfel decat stand la taifas cu mine si despicand firul in patru( tipic zodiei mele).
      Cat despre fericire, as vrea sa-i dau o definitie dupa cum ne-a provocat Alice pe coffechat odata, dar nu prea pot.
      Deocamdata motto-ul blogului ma defineste cel mai bine.

      lacramioara 30 ianuarie 2012 18:39 Răspunde
  • Lacramioara,inteleg ca te te afli intr-o perioada de redescoperire,in care te bazezi pe tine si pe sfetnici potriviti.
    Sint convinsa ca vei face noi si folositoare descoperiri ;e posibil ca pe parcurs sa mai primesti ajutoare,pentru ca viata e plina de neprevazut.
    Din aceasta calatorie ghidata,orientata spre interior, vei reveni in exterior mai impacata ,mai puternica ;vei aduce cu tine ce e mai bun,te vei fi detasat de ce nu foloseste.
    Iti doresc sa ai sanatate si o cale cit mai neteda de lumina.

    Lili 29 ianuarie 2012 21:03 Răspunde
    • Lili, ai dreptate ca intotdeauna. Am sa arunc ” balastul” si am sa pastrez doar ceea ce imi este folositor. Nu de cantitati am nevoie ci de calitati. De cele umane in primul rand si dupa cum spuneam am gasit cele trei elemente necesare. Caut de ceva vreme si iata ca am gasit si am la cine „alerga” atunci cand singura nu reusesc sa ies la liman.
      Totusi viata este frumoasa si „plina de neprevazut” cum spui tu , draga Lili!

      lacramioara 30 ianuarie 2012 18:30 Răspunde
  • Lacramioara, si eu sant in impas, dar spre deosebire de tine eu nu am noroc de sfetnici la care sa alerg. Astept sa se intample o minune; sa apara cineva care sa zica ”vino la mine!” Si culmea, mi-am dat seama de gravitatea situatiei abia dupa ce am citit postarea ta …
    Iti doresc numai bine!

    camellia 31 ianuarie 2012 17:23 Răspunde
    • Camellia, eu am mai scris si anul trecut despre incercarile mele esuate de a gasi un sfetnic bun. Iata ca perseverand si cautand am reusit. Ei nu se cunosc dar se completeaza atat de bine incat reusesc sa ma si ajute. Dar, sa stii ca solutia vine dinlauntrul nostru. Oricum imi trebuia o confirmare si mai ales multa ascultare. Si eu iti doresc mult bine si sa reusesti sa depasesti momentul. TREBUIE!

      lacramioara 31 ianuarie 2012 22:06 Răspunde
  • Se zice ca in intervalul [17-21] ani omul se ronasfrtma in ceea ce va fi de-a lungul vietii. E o perioada schimbatoare, nu esti sigur de nimic si incerci sa iti creezi niste principii de viata(asta daca vrei sa le creezi). Din punctul meu de vedere, pentru ca o relatie sa tina , ar trebui creeata cand esti mai copt la minte, dupa 20 de ani . Pana la aceasta varsta, e mai mult impuls hormonal pe care creierul il interpreteaza ca fiind dragostea vietii lui . Desigur, unii sunt copii chiar si dupa 20 dar asta e alta discutie. Adevarata dragoste si relatie se testeaza cand amandoi munciti, mergeti la serviciu , stati 10 ore la un birou, te intorci acasa, faci ceva de mancare, in graba, halesti iar daca la sfarsitul zilei , amandoi isi pot spune te iubesc ,pot da share unei imbratisari, unui moment de tandrete, atunci e ok, aceea e relatie bazata pe dragoste care are toate sansele sa tina(iar acest comportament sa fie unul constant, nu de o zi sau o saptamana). Viata reala caleste orice relatie (servici, oboseala, stress,probleme) dar daca se trece cu bine , cu siguranta nu se vor certa nici cand vor merge in concediu .Concluzionand, orice relatie care nu este testata in campul muncii , e doar ceva de ocazie de care nu vei putea fii niciodata sigur 100%.

    Ernest 9 martie 2012 3:30 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title