„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Primul Craciun, prima intrebare

de

ingerPrima constientizare a unui mos Craciun care mi-a glasuit cu vocea solemna, grava, baritonala si care se identifica cu a tatalui meu, se contureaza undeva intr-o iarna adevarata cu zapada din abundenta. Cu gerul care-mi ciupea obrazul si cu podoabele unui bradut care-mi faceau ochii sa straluceasca mai tare decat scanteile micilor artificii cumparate la duzina. Instalatiile electrice aveau sa apara mult mai tarziu.

Podoabele pomului erau o combinatie fericita intre globurile cumparate din economii crancene  si ornamentele incropite de  mainile indemanatice ale mamei. Nuci cu coaja argintata cu Lunar (solutie gris -argintie pentru curatarea sobei),  stelute create in tehnica origami, ghirlande din hartie creponata ori din  celofan fin decupat, care la cea mai mica miscare a aerului din camera dadea senzatia de sclipire.

Studiam fiecare element al bradului aparut ca printr-o minune in casa noastra, aducand cu sine un mare mister, o mare uimire, un mare semn de intrebare pentru sufletul meu mic de copil.

Magia s-a destramat de la un an la altul, odata cu inceperea scolii cand invatatoarea, cea care nu a fost niciodata mama, ne-a deschis ochii cu brutalitate. Mos Craciun nu exista. Dar, exista Mos Gerila. Adica un fel de mos care furase identitatea primului, un mos in carne si oase care aducea si el daruri. Un amalgam dureros in capul meu de copil, o prima trauma a sufletului pur, o afectare iremediabila a sensibilitatii.

O alta intrebare, o alta sfasietoare dualitate, cand bunica mi-a impreunat intaia data  manutele, invatandu-ma prima rugaciune. Inger Ingerasul meu. Era si trebuia sa ramana un secret sacru, de familie. O familie mare, frumoasa, crestina. Secretul nostru, pe care in fiecare seara il recitam dintr-o suflare, fara intonatie, intr-o fraza continua si intr-o insiruire de cuvinte aproape fara inteles. Stiam ca nu am voie sa pomenesc la scoala despre acest ritual scurt, dar plin de importanta, dinaintea alunecarii in somn. Riscam sa fiu amendata  cu un raspuns la fel de brutal, care sa-mi sfasie speranta existentei „ Inger ingerasul(ui) meu, ce mi te-a dat Dumnezeu”.

Dilema si duplicitate. Una invatam acasa prin efortul comun al parintilor si bunicilor, alta trebuia sa mimez la scoala. Era necredintei, era comunista.

Astazi, cand am  varsta bunicii, rugaciunea Inger ingerasul meu ramane cea mai atasata inimii mele si mai credibila, prin simplitatea si puritatea mesajului sau.

Este ruga cea mai nobila a sufletului de copil, pentru parinti.

Tine-i Doamne fericiti pe parintii mei iubiti!

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Foarte frumos si impresionant …de sarbatori,gindurile si sufletul fiecaruia se indreapta spre trecut ,spre radacini ;o invitatie adresata tuturor de a-l regasi pe copilul din ei.

    Azi m-am intrebat daca nu ar fi corect de spus celor mici adevarul in privinta lui Mos Craciun pentru a evita suferinta lor si riscul ca parintii sa nu mai fie la fel de crezuti pe viitor ; apoi am tot oscilat ,gindindu-ma ca nu le poti lua copiilor aceasta bucurie…
    Sa fie povestea lui Mos Craciun o cale de a-i pregati pe cei mici pentru adevaruri ce nu le pot intelege pe moment ?Cum este mai bine : sa le aratam realitatea sau sa-i mintim frumos?

    Lili 17 decembrie 2011 18:49 Răspunde
    • @ Draga Lili, la intrebarea ta as raspunde simplu: sa-i mintim frumos pe copii doar intr-un singur caz, acela al lui mos Craciun. Dar, aspectul este mult mai ccomplex. Initial ma gandeam sa fac o paralela intre felul cum am trait ca si copil evenimentul si cum l-am retrait ca mama. Riscam insa, sa ma intind prea mult cu scrisul. Dupa cum am mai spus nu am rabdare si nici timp sa citesc postarile lungi. Deci, ma gandesc ca si alti cititori sunt la fel. Oricum voi reveni asupra temei cu alta ocazie. Sarbatoari fericite, iti doresc si un mos plin cu daruri!

      @ Flavia, iti inteleg dorul de copilarie. Am sa revin asupra copilariei pentru ca este un subiect care imi place si in care se gasesc resurse inepuizabile de inspiratie. Craciun Fericit si multa fericire si iubire, draga mea!

      lacramioara 19 decembrie 2011 7:33 Răspunde
  • M-a durut sufletul de atata frumusete ce-am citit aici… Mi-e dor si mie de brazii vechi si de ornamentele facute manual, de Mos Craciun care cerea cate-o tuica (era bunicul meu cu suflet de Mos Craciun), de mama, care ma punea sa-i cant Mosului si bradului colinde de Craciun (majoritatea in lima germana, ca sunt nematoaica pe jumatate), de tot ceea ce ne lega odata, in fata bradului de Craciun… Acum sunt departe, in tara sarbatorilor iluminate electric, a kitchului, a brazilor impodobiti inca din noiembrie… Impreuna cu sotul meu, caruia ii impartasesc in fiecare zi cate ceva legat de Craciunul meu vechi si traditional, facem stelute din hartie, vopsim conuri de brad si nuci, scriem felicitari si le trimitem prin posta „clasica” si incercam sa pastram Craciunul ca pe o sarbatoare a adevaratei lumini.
    Astazi am fost la Mall sa cumparam niste cadouri si era sa plang ca proasta ca am vazut un Santa Clause cu o fetita in brate…Doamne, cata lumina pe fetisoara fetitei…iar Mosul era tare reusit! Eu inca mai cred in Mos Craciun…nu-mi aduc aminte cand am aflat ca erau parintii care puneau cadouri sub bradut si nici nu conteaza.
    Craciun Fericit tuturor!

    Sable 18 decembrie 2011 2:18 Răspunde
  • Foarte frumos Lacramioara… Si eu traiesc cu impresia ca atunci cand eram mici zapezile erau mai dese, iernile mai lungi, Craciunul mai magic.

    Imi e tare dor sa fiu copil…

    Flavia 19 decembrie 2011 1:02 Răspunde
    • Flavia, te imbratisez cu drag si iti doresc Sarbatori Fericite!

      lacramioara 23 decembrie 2011 13:49 Răspunde
  • dragele mele am participat la o serbare de gradinita,un timp pentru ingeri pot sa il numesc.am vazut atata bucurie in ochii lor, atentia educatoarelor si parintilor sa pastram aceasta magie.merita.fiul meu are 11ani si a trecut f normal la stadiul ca mosul se cheama tata alex si care ii cumpara ce doreste.dar se bucura imens de cadouri si surprize egal de unde vin ele!asta e bucuria lor si a noastra mereu de craciun,fara am fi mai saraci.hai sa nu uitam de ce serbam, asa de frumos craciunul,acel copilas nascut in iesle,sa povestim prima data copiilor.poate ca ma repet dar in germania li s.a pus aceasta intrebare pe strada oamenilor si niciunul din 10 nu a stiut ce sarbatorim de craciun.trist,nu?

    lumi 19 decembrie 2011 17:53 Răspunde
    • Lumi, multumesc pentru interventia ta. Te mai astept cu comentarii care vin sa intregeasca dintr-un alt unghi de vedere tema abordata. Sarbatori Fericite!

      lacramioara 23 decembrie 2011 14:00 Răspunde
  • Cita nostalgie mi-a evocat relatarea ta plina de sensibilitate….
    Fiecare am avut o mare deceptie la descoperirea adevarului ca nu exista in realitate Mos Craciun. Am simtit durerea de-a fi fost mintita pentru prima data si nu am uitat niciodata.

    Ai dreptate ca oricite stelute, beculete electrice, podoabe de tot felul si globuri superbe nu pot sa ia locul magicelor podoabe facute de parinti cu saptamini inainte de-a veni marea sarbatoare. Totul avea farmec pt ca asa intelegeam si vedeam noi lucrurile atunci fiind puri, inocenti, plini de incredere in parinti si deci…

    Cit de mult imi visez un Craciun alb, simplu, fericit cu adinca multumire din suflet.
    Unele situatii si lucruri nu se pot insa schimba oricit ne dorim sau ne-am ruga Ingerasului.
    Hai sa apreciem insa realitatea si prezentul asa cum e el!

    Craciun fericit tie si familiei!

    Adriana (Lacrima) 23 decembrie 2011 9:56 Răspunde
    • Tizul meu… Esti omul cel mai credincios pe care l-am cunoscut vreodata. Crezi in puterea credintei cu toata fiinta ta, ceea ce te-a ajutat in momentele, pe care doar noi doua le cunoastem. Intelegi ce scriu si ceea ce nu scriu, pentru ca am impartit atatea intamplari comune. Sarbatori fericite!

      lacramioara 23 decembrie 2011 13:28 Răspunde
  • M-am gindit mult la ce ai spus si am realizat ca oamenii pe care-i intilnim in viata sint anume aici, sa ne ajute sa invatam lectia pt care am venit pe acest pamint.

    Indiferent ce ni se intimpla si ne aduce multumire sau dificultati e anume „designed” pt a ne ajuta sa crestem, sa ne dezvoltam intregile capacitati, sa ne descoperim cu adevarat si ne ajuta sa ne indreptam spre directia pe care ar fi trebuit sa o luam de la inceput de drum.

    Ne place rutina, lucrurile cunoscute, comfortabile….caldute, dar nu sintem facuti sa traim in starea asta de moleseala, de hibernare….sintem capabili sa realizam mult mai mult si nu ne dam seama…..ori nu ne place sa traim mereu pe pozitie de cuceritor de noi drumuri…

    In fine, ar fi multe de spus despre acest subiect, dar nu e locul si cazul acum.
    O sa o facem cu alta ocazie, nu-i asa? Odata o sa ne scoatem la vedere visele, faptele si o sa putem sa le analizam cu atentie si rabdare….cu mai multa intelepciune si curaj.

    Acum vom visa doar la tot ce ne asteapta bun si frumos, placut si vesel si vom admite ca le meritam pe toate astea si inca mult mai mult, nu-i asa?

    Adriana (Lacrima) 23 decembrie 2011 20:04 Răspunde
  • Multumesc pentru urari,Lacramioara .
    Iti doresc Craciun fericit si An Nou plin de realizari .
    Asteptam cu interes sa ne scrii la fel de frumos .

    Lili 23 decembrie 2011 20:34 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title