„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Scuzati va rog, ca exist!

de

emoticoneMai mult ca oriunde mai mult ca oricand, lumea se imparte intre cei cu tupeu si cei cu bun simt. Primii ii tortureaza pe ceilalti.  Se pare,  ca a fost necesara aceasta convietuire si intre peretii institutiilor.

Instinctele primare, sunt cele care dicteaza lupta pentru inavutire.

Metaforic vorbind, avem pe de o parte  mintile mai odihnite, stropite cu aer proaspat de munte si bratele batucite de stransul fanului ori de impreunatul oilor. Carti mai putine  citite la lumina lumanarilor, dar planuri marete construite intre zidurile de lemn ale caselor lor. Nu au avut alta alternativa de a scapa de sambra oilor, decat coborarea pe panta josniciilor pentru a urca apoi  scara ierarhiilor.

La capatul opus,  avem pe  cei a caror minte este  obosita de pregatirea intelectuala foarte temeinica. Ei  au pierdut notiunea timpului. Acestia afla cu oarecare intarziere, ca nu mai functioneaza zicalele:  Daca ai carte ai parte  sau  Lauda de sine nu miroase a bine. Au ramas doar ca o pala amintire. La vremuri noi,  zicale noi: Daca ai spate ai parte sau Stima de sine  pe bani grei se tine.

Celor din a doua categorie, le ramane umila formula de convietuire : Scuzati va rog, ca exist !

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Cu prima masura de lapte bauta am simtit si am stiut ca ma impleticesc de marea betie a vietii!
    Iubesc viata cu vraja curgerii ei ireversibile si o traiesc cu amintirea duruta a gandurilor pierdute in timp…
    Ma impleticesc printre zilele pestrite cu o frenezie nebuna lasand in urma fiecarui pas placerea sau nostalgia unui simt efervescent osciland intre bucurii si tristeti acaparatoare.Orice emotie o traiesc cu toti porii si cu toata puterea unei inimi ce stie sa rada sau sa planga cu toata sinceritatea.
    Legam prietenii dar vremea are o grija neobosita sa trimita sarpele ispititor sa ne improaste cu veninul vreunei porniri bolnave ce pleaca dintr-o ratiune incapabila si manjita de mocirla invidiei sau sa infiereze cu dezgust,dezamagire si incrancenare.
    De ce-uri osandite la un raspuns spanzurat de vitele vreunei maladii fara leac…
    Cum poti sa fii bun punandu-ti sufletul in palma in fata unui chip in aparenta angelic cand de fapt sub armura obisnuita a omului fierbe catranul nesfarsit al iadului?
    Cum sa te apropii de un om a carui privire invaluie viclean ca sa insangereze fara sovaire cu pumnalul nefericit al pizmei si umilintei?
    Am crezut intotdeauna ca inaitand pe culoarele somptuoase ale societatii civilizate si invatate vom aborda in comportamente toate regulile unei purtari decente,nobile si elegante.Dar iarasi m-am inselat cum de altfel mi se intampla mai mereu cand dau creditul meu de incredere sincer si curat rupandu-mi franturi de suflet dar sfarsesc de fiecare data cautandu-ma bucati in colbul drumului unei vieti lipsite de ceva greu de gasit,de cultivat…
    Si cu toate acestea continui sa cred ca merita sa traiesti pentru a fi bun,tolerant ,rabdator in primul rand cu tine si apoi cu cel care prin natura intamplarii e candva,undeva langa tine ieri,maine,intr-o zi,intr-o viata peste o intamplare…
    Cred ca mai intotdeauna e loc mai mult pe treapta mai de jos si daca ar fi sa ne amintim de bunici ne consolam la zisele lor pline de intelepciune:cei din urma vor fi cei dintai!

    Dana Burghelea 24 iulie 2011 18:08 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title