„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Alter ego

de

alter egoIn adolescenta mi-am creat o groaza de complexe de inferioritate. M-am condamnat la statutul de Cenusareasa, care nu va deveni nicicand printesa. Periculoasa meteahna!Nu ma destainuiam, nimanui. Din teama, din timiditate,din neincredere ori ignoranta.

Poate din toate cate putin. Nu cred ca era vreo particica din propria-mi persoana, care sa nu fi fost studiata si careia sa nu-i gasesc cusur. Tare as fi vrut sa schimb ceea ce era damnabil  sa port cu mine o viata! Nu eram dezinvolta, dar imi doream sa fiu. Ma inhibam, cand as fi vrut sa fiu cu mult mai naturala.Purtam in gand si in suflet o povara. Una imaginara. Un con de umbra, bantuit de o taina nereala. Cresteam cu o neincredere dureroasa in mine. Paralizam de jena, doar la gandul ca as fi putut intarzia la scoala si ca ar fi trebuit sa infrunt, vreo treizeci si ceva de  ironice priviri, indreptate spre mine. Sau, ca voi iesi la tabla in linistea apasatoare, impusa de  intransigenta profesoara si nu imi vor veni in minte, cuvintele potrivite.Imi ferecam in suflet o suferinta vie. Conul de umbra crestea odata cu mine. De unde mosteneam aceasta tristete fara un obiect anume? Dar mai ales, de ce ma framantau atatea ganduri negre?

S-au dus si anii, cand Zburatorul imi dadea tarcoale fara sa stiu de fapt, ce e cu mine. Mi-am gasit seninatatea in companii sau prietenii cu caractere total opuse mie  Am cautat amici, cu veselia in suflet si in privire. In cele mai fericite momente, o intepatura dureros de vie ma atentiona,” Vezi, nu uita, ca nu trebuie sa-ti fie prea bine!” Vocea mea interioara. Nu-mi dadea pace.Ganduri ciudate imi bantuiau prin minte.Ar fi trebuit sa lupt, sa-nabus forta straina care salasluia in mine. Sa o infrunt. S-o fac sa taca pentru totdeauna.

Paradoxal, veneam la intalnirea cu lumea exterioara cu multa dragoste si lumina in privire. O viata paralela, obscura, periculoasa.Nu am spus nimanui ce e cu mine. 

Imi amintesc.Visam la o iubire neimplinita care avea totusi  sa vina, mult mai tarziu spre mine. Dar alungam gandul nastrusnic care-mi incoltea in minte. Exclus!  Era tarziu pentru o astfel de implinire. Eram demult angajata in cursa matrimoniala, cu o directie foarte precisa … spre VECIE. Conul de umbra. Iubire si apoi agonie.

Astazi, dupa cativa ani buni de traire intre realitate si reverie, marturiesc cu amara mandrie, ca mi-am invins destinul. Din victima am devenit propriul meu salvator.

Alter ego.

Voi reveni in cateva zile, cu relatarea unei triste povesti de iubire.

 

 

 

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Cea mai insemnata indatorire a fiecaruia e de a se cunoaste, a se descoperi si a se iubi pe sine. Altfel cum ar avea capacitatea de-a iubi pe altcineva? E nevoie de experienta si la asa ceva. E nevoie si de o mare sansa de-ati gasi sufletul ce sa te faca capabil sa infloresti acest sentiment unic. Nu poti forta o floare sa infloreasca…..Ea o face atunci cind ii vine timpul….

    Pe vremea scolii toti trec prin perioada de adolescenta care e faimoasa pentru incertitudini, nelinisti, cautari ale adevarurilor vietii. Poate ca nu toti aratam sau ne manifestam indoielile si nemultumirile la adresa persoanei proprii dar sa sti ca fiecare era nemultumit pt felul in care arata, indiferent daca avea sau nu motive reale.
    Acum stim ca viata este doar o interpretare personala. Fiecare vede lumea ca o reflectie a propriei lumi interioare, deci…
    Tu ai fost si ai ramas inca „Mimosa” care la cea mai mica intentie a cuiva de-a se apropia de tine se inchide. Cu greu lasi pe cineva sa te cunoasca cu adevarat.

    Adriana (Lacrima) 22 mai 2011 23:39 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title