„Fericirea se strecoară adesea printr-o ușă pe care ai uitat-o deschisă. – John Barrymore“

Celalalt barbat

de

Filmul The Other Man este drama subtila si profunda care incita la analiza daca percepi mesajul ca pe un ” deja vu”  sau mai mult „deja vecu”.

Putin fashion, putin romantism, multa iubire, mult bun simt. O casnicie linistita,  desfasurata pe durata a 25 de ani. El, un inginer de sistem inteligent, distins, demn pana la epuizare. Sotul fidel. Nimic nu l-ar distrage de la  a-si adora sotia pe vecie. Ea, designer. Finuta,  sexy, atragatoare.

Ea il intreaba daca doi oameni pot fi impreuna pentru toata viata.  El nu prea intelege rostul intrebarii. Ea insista. Raspunsul lui vine categoric… DA. Logic,  pentru el o alta nu exista. Ea insa, s-a lasat sedusa de un altul.Un ratat, care i-a oferit in dar… THE LAKE COMO.

Lacul, un peisaj fascinant,  cadoul pe care si-l putea permite un pisicher sentimental.

Ea  a platit scump acest pacat. Un diagnostic fatal, un sfarsit  cumplit. O mutilare fizica   si o chircire a sufletului incarcat.

Telefonul mobil si mailurile, calea secreta de comunicare dintre cei doi amanti, au incriminat-o dupa moarte.

 ” De unde ai aflat de mine ? ”  a intrebat celalalt barbat.

  ” Din calculatorul nevestei mele. Avea un fisier cu numele Love” (al carui pin l-a spart) veni  surprinzator  raspunsul sotului inselat.

 the-other-man-741014l

Cand viata te rasfata cu tot ceea ce altii cauta fara  a atinge vreodata, vine un moment de nejustificata apatie. Este exact ca si cum creierul inceteaza sa mai activeze,  lasand doar inima sau poate alte senzatii instinctive sa reinvie. Inevitabila  piederea a sigurantei de sine.  Un colt vrajit de rai, un lac cu iz romantic  poate deschide apetitul pentru un dram de amor estival. Momentul de clandestina intalnire este marcat,  parafat si arhivat.  Nu poate fi uitat. Este inceputul sfarsitului. Un chin launtric,  lupta doar cu sine. Un ascunzis de cel care este devotat si care a fost incornorat. Dragoste la doua poluri. Iubirea intre doua metropole. Un dute-vino dinspre  stabilitatea casniciei spre  fantezii erotice, intretinute de un spatiu idilic. Tulburator. Greu de renuntat. Si totusi trebuie,  presiunea este mult prea mare. Mana destinului regleaza.  Triunghiul se faramiteaza. Aceea  care i-a intalnit frustrant si nedorit pe doi barbati complet straini,  este rapusa definitiv.

 Intrebarea care se pune la acest dramatic final este:  Oare a meritat ?

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Imi vin in minte cuvintele dragei noastre Alice…” o singura clipa de dragoste amara face mai mult decat o neindragostita tihna de o mie de ani”. Poate ca a meritat…

    aerlilian 1 aprilie 2011 7:29 Răspunde
  • Da, a meritat, ca a fost decizia ei. O femeie stie sa faca diferenta intre atat de multe lucruri, sentimente, intre dorinta pt stabilitatea si dragostea pt partenerul de o viata – cum era sotul ei, si o poveste noua de dragoste, tentatie, combinatie de multi alti factori.
    Personal, probabil ca as fi procedat exact ca ea; si nu cred ca boala a fost o „pedeapsa” pt „pacatul” infidelitatii ei.Si da,e in firea oamenilor sa doreasca noul, sa caute noul, provocarea, fantezia, tentatia. Fiecare insa in stilul lui.

    Catalina 1 aprilie 2011 22:09 Răspunde
  • Eu cred ca ne schimbam. Ne oprim prea repede in unele locuri si apoi ne sperie propria noastra dorinta de a merge inainte sau de a incerca o alta poteca. Oamenii in general imi spun: „ce bine ca esti libera, nu depinzi de nimic, poti sa faci ce vrei”. Dar, cumva, intr-o structura triunghiulara, cred ca am fost mereu coltul blamat.

    Anda 2 aprilie 2011 22:44 Răspunde
  • Ne schimbam este adevarat, Anda. Si avem tentatia explorarii necunoscutului.
    Aventura face parte si ea din aceasta explorare. Numai ca „ceva” nu ne lasa sa jucam pe doua planuri. Triunghiul este fragil, o latura se prabuseste.

    „Coltul blamat” cum spui tu, eu il vad ca pe „varful ravnit” de cei doi barbati.
    Asa e si in viata nu doar in filme.

    lacramioara 3 aprilie 2011 7:14 Răspunde
  • A meritat!Cu siguranta!Nu cred ca poti pune in balanta cand ajungi intr-un asemenea moment.Sunt trairi diferite care nu se pot compensa una cu cealalta.La oricare ai renunta,durerea ar fii la fel de mare.Tot o mutilare a sufletului ar fii.Stiu ca in astfel de cazuri una din relatii primeaza prin longevitatea ei,prin trecutul comun dar imperios vine cealalta relatie care aduce cu ea intensitatea,disperarea de a comprima cat mai multa traire,sentimente intr-un timp limitat,furat oarecum din cealalta parte.E foarte bine ales finalul,d a lasa mana destinului sa hotarasca.Uneori e mai bine asa sau pur si simplu nu ai alta optiune.

    Dorulet 3 aprilie 2011 12:14 Răspunde
  • Da, Dorulet in film finalul poate fi ales de regizor dar in viata reala cine o va face?
    Foarte frumos comentariul tau, plin de intelesuri!

    lacramioara 3 aprilie 2011 14:26 Răspunde
  • Subiectul abordat ma duce cu gandul la pacatul fundamental,fructul oprit,motivul izgonirii celebrului cuplu…Nu stiu daca vietiile trebuiesc traite(chiar si in plan regizoral) cu sabia atarnand de-un fir deasupra capului.M-as gandi mai degraba la vieti traite fara a ignora legile lui Dumnezeu si ale oamenilor/adica,cladindu-ti fericirea pe propria-ti sansa ,in nici un caz pe nefericirea altora.

    adrianagianinna 3 aprilie 2011 19:26 Răspunde
  • Nu cred ca idea de „triunghi” e complect inteleasa. Tot timpul e judecata si condamnata, dar nu cred ca ar avea voie nimeni sa judece viata si deciziile cuiva, chiar cind e vorba de asa numitul „partener de viata”, sau mai exact tocmai de acesta. Sint lucruri pe care doar cel care e implicat in situatie poate sa le aprecieze exact si mai ales sa le simta. Cind nu mai simti nimic alaturi de cel cu care ti-ai petrecut o buna parte din viata si cind nimic nu mai lasa loc de speranta, atunci si doar atunci apare alternativa unui alt barbat. Povesti de acest gen par dureroase pt cel considerat inselat si sint, dar in acelasi timp pot sa-si puna o serie de intrebari pt a identifica partea lor de vina: „de ce am lasat relatia noastra sa moara?”, „oare nu sint eu de vina?”, ” sentimentele mele sint inca reale sau am aceeptat ca relatia sa continue pt ca asa era mai convenabil?”, „oare de ce nu am incercat sa-i ofer partenerului meu o reala comunicare, sentimente impartasite intens, putina surpriza si bucurie in fiecare zi?”…..Ar fi multe de spus pe aceasta tema, dar cred ca nu e cazul sa facem chiar o analiza atit de adinca acum.
    Sper sa foloseasca cuiva aceasta perspectiva pe care am expus-o acum.

    Adriana (Lacrima) 27 aprilie 2011 11:32 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title